Felicitări personalizate, de ce să le alegi?
- Unicitate: O felicitare personalizată este un cadou unic, care va fi apreciat la justa sa valoare de către cei dragi.
- Emoție: Mesajul personalizat va transmite sentimentele tale sincere și va crea o conexiune specială cu cei care o primesc.
- Personalizare: Poți alege designul, culorile, mesajul și chiar poți adăuga o poză pentru a crea o felicitare cu adevărat specială.
- Amintire: O felicitare personalizată va deveni o amintire prețioasă pentru orice sărbătoare.
Sărbătorile de iarnă reprezintă unul dintre cele mai frumoase și mai așteptate momente din an, pentru copii și adulți deopotrivă. În această perioadă mulți au șansa de a revedea prieteni vechi și de a petrece mai mult timp cu familia. În egală măsură, sărbătorile sunt o oportunitate pentru companii de a intra în contact cu potențialii clienți și de a consolida relația cu cei actuali prin intermediul campaniilor originale de Crăciun.
Strategiile din această perioadă sunt complexe datorită faptului că sărbătorile de iarnă permit o comunicare mai puțin formală pentru acele companii cu un tone of voice detașat, permițându-le să devină mai umane. De cealaltă parte, pentru brandurile care au o comunicare informală, sărbătorile le oferă oportunitatea de a jongla și mai mult cu campaniile de sezon.
Tendința comportamentului de consum în această perioadă este de a cumpăra cadouri personalizate, fie că vorbim despre cadouri dăruite unei persoane dragi, fie colegilor de birou. În ceea ce privește cadourile simbolice de Crăciun pe care companiile le pot oferi angajaților, acestea trebuie să respecte același criteriu de personalizare. De multe ori, soluția pentru această nevoie o reprezintă o tipografie digitală, care oferă servicii de tipărire rapidă și în conformitate cu nevoile specifice ale clientului.
Opțiunile de personalizare a cadourilor sunt multiple, iar un exemplu care poate avea un impact semnificativ și un excelent raport cost/efect este felicitarea personalizată.
Mai au efect felicitările personalizate în era digitalizării?
Felicitările personalizate sunt un mijloc simplu și cu impact de a oferi persoanelor dragi un cadou care să arate aprecierea sau afecțiunea expeditorului. Fie că au un design care reflectă un moment important pentru destinatar, fie că este caricaturizată o întâmplare amuzantă sau scris un mesaj emoționant, felicitările au calitatea de a sublinia aprecierea unei persoane.
Versatilitatea felicitărilor asigură, de asemenea, și companiilor o opțiune sigură de a oferi un cadou personalizat în semn de apreciere tuturor partenerilor săi. Indiferent de numărul și de subiectele felicitărilor, acestea pot fi realizate la un raport calitate/preț corect și în timp util.
O tipografie digitală oferă o mulțime de posibilități pentru a crea felicitările personalizate potrivite dedicate fiecărei categorii de consumatori. Analizele de piață arată faptul că generațiile Y și Z, deși familiarizate și atașate de tehnologie, sunt principalul cumpărător și expeditor al felicitărilor de sărbători.
Prin atenția pe care tinerii o acordă acestor felicitări personalizate, tipografiile digitale sunt nevoite să implementeze soluții tehnice inovatoare pentru a crea produse cât mai potrivite stilului de viață dinamic și în continuă schimbare al acestora. Astfel, în prezent se pot crea felicitări cu efecte speciale, cu un plus de creativitate.
Care sunt avantajele pe care le oferă felicitările personalizate?
Generațiile Y și Z consideră trimiterea de felicitări personalizate o modalitate originală de a transforma legăturile efemere intermediate de rețelele sociale în interacțiuni pline de sens și de durată. De asemenea, utilizarea tot mai rară a hârtiei face ca felicitările să constituie o legătură de durată între expeditor și destinatar.
În același timp, companiile pot beneficia de un important canal prin care își pot fideliza clienții, tipografiile digitale permițând tipărirea la costuri avantajoase și într-un timp foarte scurt a unui număr mare de felicitări cu un conținut diferit și personalizat în funcție de destinatar.