Dicționar de termeni tipografici

Extinderea fundalului, a fotografiei sau a altui element grafic dincolo de linia la care produsul va fi tăiat. Bleed-ul previne apariția unor muchii albe atunci când grafica trebuie să ajungă până în marginea produsului.

În mod uzual recomandăm 3 mm pe fiecare latură, dacă pagina produsului nu precizează altceva. Vezi ghidul pentru bleed în Canva.

Spațiul dintre linia de tăiere și textele, siglele, codurile QR ori alte elemente care nu trebuie retezate. Acestea se așază în interiorul zonei de siguranță, deoarece tăierea are o toleranță normală de producție.

Dimensiunea produsului după tăiere și după operațiunile care îi stabilesc forma finală. De exemplu, formatul finit al unui flyer A5 este 148 × 210 mm.

Dimensiunea materialului înainte de tăierea la formatul finit. În fișier, formatul brut include de regulă bleed-ul; în producție poate desemna coala sau piesa înainte de tăiere și finisare.

Suprafața utilă a paginii în care sunt așezate textul și elementele principale, delimitată de marginile interioare, exterioare, de sus și de jos. La cărți și broșuri, marginea dinspre cotor trebuie stabilită astfel încât textul să rămână ușor de citit după legare.

Marcaje plasate în afara formatului finit, care arată unde trebuie tăiat produsul. Ele nu înlocuiesc bleed-ul și nu trebuie să intre în suprafața vizibilă a produsului finit.

Marcaje tehnice folosite în producție pentru verificarea suprapunerii corecte a culorilor și a alinierii dintre diferite operațiuni. În mod normal sunt adăugate de tipografie, nu de client.

Cantitatea de detaliu disponibilă într-o imagine. Pentru produse privite de aproape, imaginile raster trebuie să aibă de regulă aproximativ 300 ppi la dimensiunea la care vor fi tipărite. O imagine mică mărită în pagină nu capătă detalii noi.

PPI indică numărul de pixeli pe inch al unei imagini digitale. DPI se referă la punctele pe care le poate imprima un echipament. În conversațiile despre fișiere se spune adesea „DPI” când, tehnic, este vorba despre PPI.

Grafică alcătuită din forme și curbe definite matematic. Poate fi redimensionată fără pixelare și este recomandată pentru sigle, texte, pictograme și contururi de tăiere. Efectele și fotografiile incluse într-un fișier vectorial pot rămâne totuși raster.

Imagine alcătuită din pixeli, cum sunt fotografiile și majoritatea imaginilor JPG, PNG sau TIFF. Dacă este mărită peste rezoluția disponibilă, va deveni neclară ori pixelată la tipar.

Formatul recomandat pentru predarea majorității lucrărilor. Un PDF exportat corect păstrează dimensiunea paginii, imaginile, fonturile și grafica într-o formă stabilă pentru verificare și producție. Faptul că fișierul este PDF nu înseamnă automat că este pregătit corect pentru tipar.

Familie de standarde PDF pentru schimbul de fișiere în industria tipografică. Impune reguli pentru fonturi, imagini, culori și alte elemente care pot afecta producția. Un PDF/X reduce riscul unor erori tehnice, dar nu poate corecta un design greșit sau imagini de slabă calitate.

Text transformat în obiecte vectoriale. Astfel, aspectul literelor nu mai depinde de instalarea fontului pe alt calculator, însă textul nu mai poate fi corectat sau căutat ca text. Este util mai ales pentru logouri și fișiere care trebuie prelucrate.

Controlul tehnic al fișierului înainte de producție: format, număr de pagini, bleed, rezoluția imaginilor, spații de culoare, fonturi și eventuale erori ale PDF-ului. Verificarea tehnică nu înlocuiește corectura textului și nici aprobarea machetei de către client. Vezi ghidul de pregătire a fișierelor.

Setare prin care un element se imprimă peste culorile aflate dedesubt, în loc să creeze un gol în acestea. Este folosită controlat, de exemplu pentru anumite texte negre; aplicată greșit, poate schimba culoarea sau poate face să dispară elemente deschise la culoare.

Proprietate prin care un obiect lasă să se vadă parțial elementele aflate sub el. Umbrele, modurile de amestec și obiectele transparente trebuie verificate în PDF, deoarece rezultatul poate depinde de versiunea PDF și de fluxul de procesare.

Suprapunere foarte fină între două culori alăturate, creată pentru a evita apariția unei fante albe dacă plăcile sau culorile nu se suprapun perfect. În fluxurile moderne, trapping-ul este de obicei gestionat în prepress sau de RIP.

Linie vectorială care indică traseul după care va fi tăiat un autocolant sau un produs cu formă specială. Se pregătește separat de grafică, fără umplere și cu denumirea ori culoarea tehnică cerută de tipografie; linia nu trebuie să apară în imprimarea finală.

Acordul clientului că macheta verificată poate intra în producție. După aprobarea bunului de tipar, conținutul, formatul, ordinea paginilor și celelalte elemente vizibile sunt considerate acceptate. Verificarea tehnică a tipografiei nu înlocuiește responsabilitatea clientului pentru texte și date.

Exemplar sau simulare realizată înaintea tirajului pentru verificarea conținutului, dimensiunii, montajului ori culorilor. Nu orice probă este etalon contractual de culoare: fidelitatea față de tiraj depinde de echipamentul, materialul și procedura folosite pentru probă.

Sistemul care interpretează PDF-ul și transformă paginile în date raster pe care echipamentul de imprimare le poate reproduce. RIP-ul gestionează, între altele, separațiile de culoare, rezoluția, tramarea, supraimprimarea și unele operațiuni de impoziție.

Imprimare directă din fișier, fără realizarea formelor de tipar folosite la offset. Este potrivită pentru tiraje mici și medii, termene scurte, versiuni diferite ale aceleiași lucrări și personalizare cu date variabile.

Procedeu în care imaginea este transferată de pe placa de tipar pe un cilindru intermediar și apoi pe hârtie. Necesită pregătire și calaj, dar devine eficient mai ales la tiraje mari și permite o gamă largă de hârtii și culori speciale. Compară tiparul digital cu tiparul offset.

Imprimare fără contact, prin depunerea unor picături foarte fine de cerneală pe material. Este folosită atât pentru lucrări pe hârtie, cât și pentru afișe, autocolante, bannere și alte aplicații de format mare.

Tipar inkjet cu cerneluri ecosolvent, folosit în special pentru autocolante, bannere și materiale de semnalistică. Rezistența la exterior depinde de cerneală, material, laminare și condițiile de expunere.

Numărul de exemplare produse din aceeași lucrare. Un tiraj de 500 de flyere înseamnă 500 de exemplare finite. Cantitățile folosite la probe și reglaje nu fac parte din tirajul livrat.

Coala pe care sunt montate și imprimate unul sau mai multe exemplare ori pagini. După imprimare, coala poate fi tăiată, pliată și finisată pentru obținerea produselor finite.

Așezarea paginilor sau a mai multor exemplare pe coala de tipar, în funcție de utilaj și de operațiunile ulterioare. La publicații, montajul este calculat astfel încât paginile să ajungă în ordinea corectă după pliere, tăiere și legare.

Cele două fețe ale unei coli. „Față” indică prima față imprimată, iar „verso” fața opusă. Denumirile nu stabilesc singure orientarea paginilor; aceasta trebuie verificată în machetă.

Imprimare în policromie CMYK pe o singură față. „4” indică cele patru culori de proces, iar „0” arată că verso-ul rămâne neimprimat.

Imprimare în policromie CMYK pe ambele fețe ale materialului: patru culori pe față și patru culori pe verso.

Imprimare într-o singură culoare pe o singură față. Culoarea este adesea negru, dar poate fi și o culoare specială, dacă tehnologia și oferta o permit.

Reproducerea imaginilor color prin suprapunerea controlată a mai multor culori. În tiparul obișnuit, policromia folosește cele patru culori de proces CMYK; nu înseamnă automat folosirea culorilor Pantone.

Producție în care anumite elemente se schimbă automat de la un exemplar la altul: nume, adrese, coduri, numerotări, coduri QR, texte sau imagini. Datele provin de regulă dintr-un tabel și trebuie verificate înainte de lansarea tirajului. Află mai multe despre tipărirea cu date variabile.

Aspect în care fotografia sau fundalul ajunge până la marginea produsului finit. În majoritatea lucrărilor, imaginea se imprimă cu bleed pe o coală mai mare și ajunge la margine după tăiere; nu se tipărește efectiv până la muchia colii.

Reglajele făcute înaintea producției propriu-zise pentru poziție, culoare, presiune, tăiere sau finisare. Colile și materialele consumate la aceste reglaje se numesc tot uzual „calaj” și nu intră în cantitatea livrată.

Mica abatere admisă și inevitabilă care poate apărea la tăiere, imprimare, pliere, perforare sau alte operațiuni. De aceea, elementele importante nu se așază pe linia de tăiere, iar grafica de fundal trebuie să aibă bleed.

Suprapunerea și alinierea corectă a culorilor, fețelor sau operațiunilor succesive. O abatere de registru poate apărea ca o margine colorată lângă text ori ca o deplasare între tipar, tăiere, folio sau lac selectiv.

Sistemul de culoare folosit în mod obișnuit la tipar, bazat pe cyan, magenta, galben și negru (K). Culorile se obțin prin suprapunerea controlată a acestor patru componente. Valorile CMYK din fișier nu reprezintă rețete universale: rezultatul depinde de utilaj, cerneală sau toner și material.

Sistem de culoare bazat pe lumină roșie, verde și albastră, folosit de monitoare, telefoane și camere foto. Poate afișa nuanțe foarte vii care nu pot fi reproduse identic în CMYK. Vezi explicația tehnică RGB versus CMYK.

Transformarea culorilor din spațiul folosit de ecrane într-un spațiu potrivit procesului de tipar. Nuanțele aflate în afara gamei reproductibile se modifică la conversie, de aceea rezultatul trebuie verificat în profilul și condițiile de producție stabilite pentru lucrare.

Sistem standardizat de identificare a culorilor prin coduri și cataloage fizice. O culoare Pantone poate fi folosită ca reper sau imprimată ca cerneală separată, dacă lucrarea și tehnologia prevăd acest lucru. Simularea ei din CMYK nu este întotdeauna identică cu mostra Pantone.

Culoare definită ca separație distinctă de cele patru culori CMYK. Poate reprezenta o cerneală Pantone, alb de acoperire, lac selectiv, folio ori un contur tehnic. Denumirea și rolul culorii trebuie stabilite clar în fișier.

Fișier care descrie felul în care un monitor, o imprimantă sau un anumit proces de imprimare redă culorile. Aplicațiile grafice îl folosesc pentru conversii controlate între spații de culoare și pentru o previzualizare mai realistă a rezultatului. Profilul potrivit depinde de echipament, cerneală sau toner și materialul pe care se imprimă.

Totalitatea culorilor pe care un ecran, un spațiu de culoare sau un anumit proces de imprimare le poate reproduce. Gamutul RGB și cel CMYK nu sunt identice, iar unele culori vizibile pe ecran trebuie apropiate de cea mai potrivită variantă imprimabilă.

Negru alcătuit numai din componenta K: C0 M0 Y0 K100. Este recomandat de regulă pentru texte mici, linii subțiri și coduri, deoarece evită problemele de registru care pot apărea când negrul este compus din toate cele patru culori.

Negru obținut din K împreună cu procente de cyan, magenta și/sau galben, folosit pentru suprafețe negre mari și mai dense vizual. Rețeta trebuie adaptată procesului de imprimare, iar negrul compozit nu este recomandat pentru corpuri mici de text ori linii foarte fine.

Suma procentelor C, M, Y și K dintr-o zonă a fișierului. De exemplu, C60 M40 Y40 K100 înseamnă o acoperire totală de 240%. Limita admisă depinde de procesul de imprimare și de material; depășirea ei poate cauza uscare dificilă, murdărire sau pierderea detaliilor în zonele închise.

Masa unui metru pătrat de hârtie sau carton, exprimată în g/m². Gramajul ajută la compararea materialelor, dar nu indică singur grosimea ori rigiditatea lor.

Gramajul arată masa pe metru pătrat, iar grosimea se măsoară în milimetri sau microni. Două hârtii cu același gramaj pot avea grosimi și rigidități diferite, în funcție de fibre, volum, presare și finisarea suprafeței.

Hârtie acoperită cu unul sau mai multe straturi minerale care îi dau o suprafață mai netedă și o imprimabilitate bună. Se găsește uzual în variante mată, lucioasă sau satinată și este folosită frecvent pentru fotografii, cataloage și materiale promoționale.

Hârtie fără stratul de acoperire specific celei cretate. Are de regulă un aspect mai natural, absoarbe mai mult cerneala și este potrivită pentru produse pe care se scrie sau se ștampilează.

Hârtie necretată, cu suprafață potrivită pentru tipar și pentru scriere. Este folosită frecvent la interioare de carte, formulare, coli cu antet, caiete și alte produse editoriale ori administrative.

Denumire generică pentru materiale celulozice mai groase sau mai rigide decât hârtia. În tipografie este folosit la cărți de vizită, coperți, mape, invitații și ambalaje; comportamentul lui depinde de compoziție, structură, grosime și sensul fibrei.

Cartoane multistrat folosite în special la ambalaje. În clasificarea uzuală, cartonul duplex are fața imprimabilă cretată și, adesea, un spate gri, iar cartonul triplex are și un strat exterior mai deschis pe verso. Aspectul exact diferă în funcție de clasa și marca materialului.

Denumire comercială pentru hârtii și cartoane cu o culoare, textură, compoziție, volum sau finisaj deosebit. Alegerea trebuie verificată împreună cu procedeul de imprimare, deoarece unele suprafețe absorb sau fixează diferit cerneala și tonerul.

Hârtie cu relief sau structură vizibilă și tactilă. Textura poate rămâne vizibilă prin imprimare și poate face ca suprafețele pline, liniile fine ori textele mici să se imprime mai puțin uniform.

Direcția predominantă în care sunt orientate fibrele hârtiei sau cartonului. Materialul se îndoaie mai ușor paralel cu fibra; orientarea corectă reduce crăparea la pliere și influențează deschiderea și planeitatea cărților.

Material autoadeziv alcătuit dintr-o față imprimabilă, un strat de adeziv și un suport siliconat care se îndepărtează la aplicare. Fața poate fi din hârtie, PVC, polipropilenă ori alt material, iar adezivul poate fi permanent, removabil sau destinat unei aplicații speciale.

Material plastic folosit în producția publicitară sub forme flexibile sau rigide. Este întâlnit la autocolante, bannere, panouri și alte aplicații; grosimea, adezivul și rezistența diferă mult de la un produs la altul.

Material plastic ușor și rezistent la umezeală, folosit pentru etichete, mape, ambalaje și alte produse tipărite. Poate fi opac, transparent, celular sau compact, iar imprimarea și finisarea trebuie adaptate tipului de PP.

Placă rigidă și ușoară din PVC expandat, utilizată pentru panouri, display-uri și semnalistică. „Forex” este o marcă devenită denumire uzuală; densitatea, grosimea și comportamentul la exterior diferă între produse.

Placă compozită foarte ușoară, cu miez din spumă poliuretanică și fețe din carton sau alte materiale, în funcție de gamă. KAPA este o marcă; în vorbirea curentă, denumirea este folosită și pentru plăci tip foamboard destinate prezentărilor, expozițiilor și aplicațiilor de interior.

Material pe bază de polimeri, cu aspect și posibilități de imprimare apropiate de hârtie. În funcție de produs, oferă rezistență mai bună la apă, rupere și uzură, dar necesită cerneluri, temperaturi și finisări compatibile.

Carton gros și rigid, de regulă gri, folosit ca suport structural la coperți rigide, cutii și mape. Nu este de obicei imprimat direct; se acoperă prin cașerare cu hârtie tipărită, hârtie specială, pânză sau alt material.

Aplicarea pe suprafața imprimată a unei folii subțiri, de obicei cu ajutorul presiunii și al temperaturii. Folia protejează lucrarea și îi schimbă aspectul sau senzația tactilă. Laminarea nu face automat produsul complet impermeabil, mai ales la muchii.

Laminare cu reflexii reduse și aspect sobru. Este folosită frecvent la coperți, mape, cărți de vizită și ambalaje, dar suprafețele foarte închise pot evidenția zgârieturile și urmele de manipulare.

Laminare cu suprafață strălucitoare, care poate accentua contrastul și intensitatea vizuală a imaginilor. Se curăță ușor, dar produce reflexii mai puternice în lumină.

Laminare mată cu atingere fină, catifelată, aleasă mai ales pentru coperți, ambalaje și materiale premium. Aspectul și rezistența la zgâriere diferă în funcție de tipul foliei.

Protejarea unui document între două folii, de regulă mai groase și sigilate la margini, așa cum se procedează pentru meniuri, legitimații sau afișe de utilizare repetată. În limbajul curent, „plastifiere” și „laminare” sunt uneori folosite unul în locul celuilalt, de aceea trebuie precizat rezultatul dorit.

Transferul selectiv al unei folii metalizate, pigmentate sau holografice pe anumite elemente. Se poate realiza la cald, cu clișeu, sau prin tehnologii digitale. Nu trebuie confundat cu laminarea, care acoperă de regulă întreaga suprafață.

Aplicarea și întărirea cu lumină UV a unui lac numai pe anumite zone ale lucrării. Creează contrast de luciu și relief față de restul suprafeței și necesită un fișier separat care indică exact elementele lăcuite.

Presarea unei linii în hârtie sau carton pentru a ghida îndoirea și a reduce crăparea stratului imprimat. Este recomandată mai ales la cartoane, materiale laminate și plieri realizate contra fibrei.

Îndoirea controlată a unei coli pentru obținerea formei finale. În tipografie, operațiunea mecanizată este numită frecvent „fălțuire”. Exemple uzuale sunt plierea simplă, în C, în Z, tip acordeon sau în cruce.

Tăierea și, după caz, biguirea materialului cu ajutorul unei forme de ștanță. Este folosită pentru cutii, mape, etichete, decupaje și alte contururi care nu pot fi obținute numai prin tăieri drepte.

Tăiere digitală după o linie vectorială definită în fișier. Este folosită la autocolante, etichete, litere și produse cu forme personalizate; conturul trebuie să fie închis, curat și denumit conform cerințelor de producție.

Tăiere care străpunge materialul autocolant, dar păstrează intact suportul siliconat de dedesubt. Astfel, eticheta poate fi desprinsă ușor de pe coală. Tăierea completă prin toate straturile este o operațiune diferită.

Realizarea uneia sau mai multor găuri rotunde ori alungite în produs, de exemplu pentru etichete, calendare, mape, ecusoane sau documente de arhivat.

Șir de tăieturi sau puncte slăbite care formează o linie de rupere controlată. Este folosit la bilete, cupoane, formulare și alte părți detașabile.

Finisare prin care colțurile produsului sunt tăiate cu o rază stabilită. Se folosește frecvent la cărți de vizită, carduri, etichete și meniuri; raza disponibilă depinde de echipamentul de finisare.

Embosarea ridică un element deasupra suprafeței, iar debosarea îl presează în material, cu ajutorul unei matrițe. Când efectul este realizat fără cerneală sau folie, este numit frecvent „timbru sec”.

Prinderea colilor cu capse metalice. La broșuri și cataloage subțiri se folosește frecvent capsarea pe linia de pliere, numită și capsare pe cotor; pentru alte documente se poate capsa lateral.

Lipirea unei coli tipărite, a unei hârtii decorative sau a altui material subțire pe un suport mai gros și mai rigid, cum sunt mucavaua, cartonul, microondulul, Forexul ori o placă tip foamboard. Este folosită la coperți rigide, cutii, mape și panouri.

Tăiere dreaptă a colilor sau a teancurilor de coli la dimensiunea stabilită. Se folosește pentru aducerea produsului la formatul finit și pentru separarea exemplarelor montate pe aceeași coală; nu poate realiza contururi curbe sau forme speciale.

Fila este foaia fizică și are două fețe; fiecare față este o pagină. Prin urmare, o publicație cu 100 de pagini are în mod normal 50 de file. Coperta se calculează separat dacă oferta nu precizează altfel.

Ansamblul paginilor interioare după ce au fost adunate, tăiate și pregătite pentru legare. Blocul de carte se fixează în copertă prin lipire, coasere sau o combinație a acestor procedee.

Învelișul exterior care protejează și prezintă blocul de carte. Poate fi flexibilă sau rigidă și poate include cotor, clapete, laminare, folio, lac selectiv ori alte finisări.

Coperta 1 este fața exterioară din față, coperta 2 este interiorul ei, coperta 3 este interiorul copertei din spate, iar coperta 4 este fața exterioară din spate. La o copertă desfășurată apar, de regulă, coperta 4, cotorul și coperta 1.

Partea publicației în care sunt unite paginile și care face legătura dintre coperta din față și cea din spate. Lățimea cotorului se calculează din numărul de file, grosimea reală a hârtiei și tipul de legare; nu se stabilește numai din gramaj.

Legarea unei publicații, de regulă cu copertă flexibilă, prin lipirea, coaserea sau capsarea colilor, în funcție de produs. În ofertele tipografice trebuie precizat sistemul: capsat, cu termoclei, PUR, cusut și lipit etc.

Legare în care cotorul blocului de carte este pregătit și fixat în copertă cu adeziv aplicat la cald. Este folosită frecvent la cărți și cataloage cu copertă flexibilă; deschiderea și rezistența depind de adeziv, hârtie și construcția produsului.

Adeziv poliuretanic reactiv folosit la broșare, cu rezistență și flexibilitate foarte bune după întărire. Este util pentru hârtii cretate, lucrări groase sau produse intens folosite, dar necesită un timp de întărire și un proces tehnologic adecvat.

Legare prin perforarea colilor și introducerea unei spirale din metal sau plastic. Permite deschiderea largă și, în funcție de sistem, întoarcerea paginilor la 360°, fiind folosită la calendare, manuale și prezentări.

Foaia dublă care leagă blocul de carte de scoarța unei cărți cu copertă rigidă. Forzațul are rol structural și poate fi alb, colorat sau tipărit. O carte are de regulă un forzaț în față și unul în spate.

Carte cu învelitoare flexibilă, de obicei din carton tipărit și laminat. Blocul de carte este legat frecvent cu termoclei sau PUR, iar la lucrările care cer rezistență mai mare poate fi și cusut.

Carte cu scoarțe rigide, realizate de regulă din mucava cașerată cu hârtie tipărită, material textil sau alt material de acoperire. Blocul de carte este prins de copertă prin forzațuri.

Coală de tipar care, după imprimare, este pliată o dată sau de mai multe ori și formează un grup de pagini în ordinea corectă. Mai multe coli pliate pot fi adunate, cusute și/sau lipite pentru a forma blocul de carte. În limbajul tehnic de legătorie, un astfel de grup de pagini este numit și „caiet”.

Numerotarea paginilor unei publicații. Numărul tipărit poate lipsi pe anumite pagini, dar acestea se iau în calcul în succesiunea publicației. Fișierul se predă de regulă cu paginile individuale în ordinea normală de citire, nu montate câte două sau impuse pe coală.

Legarea caietelor de tipar prin coasere, înainte de aplicarea copertei. Oferă rezistență bună și permite o deschidere mai sigură a cărții; este folosită frecvent la volume groase, albume și cărți cu durată mare de utilizare.